Camerele hotelului Monte-Nelly, unde aveau cazare peste 45 de parlamentari, devalizate

Camerele hotelului Monte-Nelly, unde aveau cazare peste 45 de parlamentari, devalizate

Potrivit unor surse din Poliția Capitalei, furtul s-ar fi produs în perioada 6-8 februarie, mai multe bunuri dispărând din hotel, care era nelocuit de aproximativ o lună, fiind debranșat de la rețeaua de electricitate.

„E vorba de hotelul Monte-Nelly unde stăm peste 45 de parlamentari și care are peste 50 de camere. Am ajuns luni dimineața la Parlament, mi-au spus colegii «Vezi la hotel la noi e prăpăd, e jale, e devalizat absolut tot». Am ajuns acolo luni, nu puteam să intru, mi-au zis să vin marți după ora 13.00, în prezența ofițerilor de poliție, lucru de altfel normal. Ușile erau forțate, s-a intrat în camere, s-au furat laptop-uri, haine la unii colegi. Sunt colegi care stăteau acolo de mai multe mandate, absolut era devalizat”, a susținut deputatul Călin Matei.

El a arătat că i se pare ciudat ca un întreg hotel cu peste 50 de camere să fie devalizat.

„Oricâte filme polițiste ai vedea, oricâte cărți polițiste ai citi, mi se pare cam ciudat, nu cred că s-a auzit să fie prădat un hotel întreg, peste 50 de camere. E foarte ciudat, nu vreau să fac supoziții. Cei de acolo spuneau că spargerea a fost sâmbătă spre duminică. Nu s-a furat niciun televizor. Mi se pare ciudat, suspect, sperăm ca organele de poliție să-și facă datoria. S-au furat lucruri din 50 de camere, dar televizoarele nu”, a spus deputatul PSD.

El a arătat că lui i-a dispărut o sumă de bani până în 1.000 de lei, care se afla în sacou, precum și lucruri de toaletă.

„Autoritățile au fost ieri (marți, n.r.) acolo, camerele erau sigilate, sâmbătă spre duminică a fost spargerea. Camerele erau sigilate”, a mai spus Călin Matei, care a arătat că la acest hotel nu mai era curent electric din luna decembrie.

Deputatul PNL de Bistrița-Năsăud Stelian Dolha a susținut că s-a mutat din hotel înainte de acest incident și a confirmat faptul că hotelul nu mai avea utilități.

„Nu mi-a dispărut nimic, am apucat să plec. Curentul era deja oprit. La sfârșitul lui ianuarie m-am mutat, înainte de a fi vadalizat. Cred că, de fapt, conducerea Camerei știa că nu sunt utilități, nici măcar transportul microbuzelor nu se mai făcea. Era pază, apoi intrarea se făcea pe cartelă, părea destul de sigur”, a spus Stelian Dolha.

El a arătat că hotelul era ocupat în totalitate de parlamentari.

Dolha a mai spus că plătea aproximativ 3.000 de lei pe cameră lunar, ulterior suma diminuându-se la 2.000 de lei, atunci când nu se mai servea micul-dejun.

Deputatul PNL de Vaslui Dan Bordeianu a precizat, la rândul său, că s-a mutat din hotel întrucât nu mai era racordat la utilități.

„Eu m-am mutat înainte. Ni s-a spus că nu e racordat la utilități. Acum o lună am plecat”, a spus Bordeianu.

Deputatul Călin Matei a postat și pe contul său de Facebook fotografii în care se poate vedea cum camerele au fost răvășite, fiind aruncate lucruri atât în cameră, cât și pe hol și pe scări.

Potrivit unor surse din Poliția Capitalei, furtul s-ar fi produs în perioada 6-8 februarie și a fost sesizat de femeia de serviciu, care a găsit mai multe lucruri răvășite.

Anchetatorii Secției 8 de Poliție au stabilit că de la recepția hotelului dispăruseră un laptop și o tabletă, hotelul fiind nelocuit de aproximativ o lună, fiind debranșat de la rețeaua de electricitate.

Tocmai din cauza lipsei de curent electric, hoților le-ar fi fost ușor să fure din imobil, în condițiile în care acesta avea uși cu deschidere automată.

Conform polițiștilor, din cele 50 de camere ale hotelului, hoții intraseră în 33 de camere, de unde furaseră două telefoane mobile, un ceas în valoare de 70 de lei, o mașină de ras, un troler, mai multe parfumuri, o mașină de tuns, o borsetă și 500 de lei.

La câteva ore după reclamarea furtului, anchetatorii au observat un bărbat fără adăpost care, în trolerul furat din hotel, avea aproape toate bunurile reclamate, inclusiv cei 500 de lei.

Suspectul, în vârstă de 35 de ani, a fost reținut duminică, însă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au decis să nu-l prezinte pe acesta în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă, după ce au considerat că mai este nevoie de probe la dosar, au menționat sursele citate.

Din 2013, potrivit unei hotărâri a Birourilor Permanente reunite, deputații care nu au domiciliul în București sau Ilfov primesc o sumă forfetară echivalentă cu 4.000 de lei pe lună de la Camera Deputaților pentru a-și achiziționa servicii de cazare în Capitală, ei fiind cei care își exprimă opțiunea pentru locul de cazare, Camera neavând nicio legătură cu acest lucru.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător